Feeds:
Posts
Comments

where words fail

Simt cum ma cuprinde teama. Ma inveleste ca o ceata galbena, ma acopera.Cuvintele nu mai ies asa cum as vrea, mi-e frica si nu stiu de ce. Simt ca mai am multe de pierdut, inca. Si ca, totusi, am ramas aproape fara toate lucrurile dragi. E ciudat cum atarn, ca o frunza vestejita, de orice urma de afectiune. Nu mi-am dat seama, pana acum, cat e de trist.

Sa privesti neputincios cum particulele se strang in jurul tau, din ce in ce mai dense, si sa nu poti face nimic. Cateva secunde dureaza sufocarea, dar este de ajuns pentru a pastra frica latenta. In momentul acela ai avea nevoie de o singura persoana, ai vrea sa o strigi sa vina, sa te ajute. Dar clipele trec, iti revii si conversatia ramane doar in imaginatie. De fapt, este un monolog. Oare e mai simplu daca ai scrie ganduri pe foi? Macar asa ar avea putina materialitate.

Daca ti-as spune tot ce gandesc, m-ai asculta? Te-ai mai intoarce sa ma asculti alta data?

Advertisements

.

Running over the same old ground, what have we found?

bineinteles ca nu.
bineinteles ca nu te-ai gandit la consecinte.
in fond, de ce ai face-o? doar trebuie sa traiesti liber, sa faci ce vrei, sa simti fiecare clipa.
rahat. numai necazuri ti-a adus stilul asta de viata. inconjurat de constrangeri, din cand in cand ai dat frau unui impuls de moment, instinctul si toata fiinta iti spuneau sa o faci.
sa spui un lucru, sa daruiesti ceva, inca un pic din suflet, inca un pic, mai ai multe resurse. si, in plus, totul va iesi bine acum.
iti amintesti greselile din trecut doar recunoscandu-le, dupa ce le repeti. trebuie sa iti notezi totul pentru data viitoare.
cumva insa, data viitoare stergi notitele si de pe hartie si din minte.
iar dupa ceva timp iti dai seama ca iar e ceva gresit. nu trebuia sa te lasi condus decat de minte. nu trebuia sa iti mai imparti sufletul inca o data, o sa ramana doar o relicva.
momente ca astea sunt recunoscute dupa insomnii. niciodata nu esti mai lucid, niciodata nu iei decizii mai bune ca acum.
tot acum uiti aproape instantaneu ce ai hotarat, dupa numai cateva minute de somn.
te zbati sa ajungi la o concluzie, iti dai seama de urmatorul pas. nu mai tarziu de o secunda intorci totul cu 180 de grade si realizezi eroarea. si tot asa, 180+180=360, te intorci de unde ai plecat si nu mai intelegi nimic.
si nu te mai suporti, nu mai poti trai cu tine insuti, vrei sa scapi si nu stii cum. nici nu vei afla vreodata, nu exista nicio cale tangibila.

pierzi prieten dupa prieten, iubit dupa iubit, vis dupa vis.

singurul lucru pe care l-ai invatat este ca nu are sens sa ramai agatat de ceva din momentul in care simti ca il vei pierde. de fapt, si lucrul acesta il inveti in continuu. pas cu pas. repetitia duce la repetie, esti si vei fi mereu in acelasi cerc vicios.

pana vei deveni singur si te vei pierde pe sine.

The same old fears.

Exercitiu mental

alearga, alearga, alearga

trece printr-o masa difuza de emotii. fiecare are alta consistenta si le recunoaste dupa miros, dupa atingere si textura.
nu zaboveste nicio clipa. trebuie sa ajunga, sa alerge mai repede. nu reuseste sa pastreze nici amintirea lucrurilor prin care s-a strecurat, a reusit sa le evite cu o acuratete inumana.

alearga, alearga

printre persoane inlantuite. se teme de ele, se teme de tot, alearga. nu vrea sa le cunoasca, i se lipesc de epiderma, ii patrund in sange, sunt prea rapide. alearga fara sa se poata opri, ar vrea sa isi traga rasuflarea. alearga, alearga incontinuu.

are tinta precisa, trebuie sa aiba o destinatie, alearga inspre ea. nu poate sa faca popasuri, ar pierde vremea, e prea tarziu pentru a pierde vremea, alearga. ar vrea sa stie de unde a plecat si de ce a plecat, cum i s-au infestat toate celulele in mod diferit, de unde au venit atatea influente si alearga, alearga pentru a se regasi.

trece printre cuvinte materiale, totul poate fi definit, vrea notiuni abstracte, liniste, linistea suna ciudat, in mai multe octave, nu mai e liniste, nu mai e nimic.

alearga pentru a regasi nimicul, atat a mai ramas, nu vrea sa-i dea un nume, vrea sa ajunga.

alearga, alearga, alearga, se trezeste.

nu are destinatie, totul e rotund, o sfera, doua sfere, trei sfere, s-a pierdut dar inca alearga. nu ai cum sa te pierzi cand nu stii ce cale sa alegi, alearga si atat, atat e tot, doar pentru atat?

Silent day

You should listen to anything else instead of my voice.

Si cum vorbeam intr-o seara cu Alex despre toate si despre nimic, am ajuns la discutii despre Porc. Cum, nu ati mai auzit de el pana acum?! Pff, de necrezut!

Porcul este o entitate remarcabila..remarcabil de incapatanata. Nu-l poti scoate din vointa lui nici intr-o mie de ani. Ca si Alex, crede ca viata este minunata. Traieste zile faine si pline de lucruri interesante, intalneste persoane extraordinare si nu-si iese din obiceiuri. Nici o zi fara viski sau fara enervarea lui Alex. Sunt colegi de apartament, dar Porcul face cam..toate regulile. Dar cum ai putea sa te superi pe el, cand este atat de fermecator? Daca stii cum sa il abordezi poate fi prietenul cel mai bun. Calatoreste mult, socializeaza, se baga in discutii pe messenger. Ce mai, s-a nascut intr-o zodie norocoasa. Si eu sunt norocoasa ca am ajuns sa-l cunosc. 😀

Cat despre maimutoii pufosi, sunt prieteni la catarama cu cei patru pitici din capul meu, Eenie, Meenie, Minne si Moe (nu m-am hotarat inca daca sunt patru pitici sau patru colonii). Despre maimutoi s-a amintit in aceeasi discutie, si-am hotarat sa-i fac parte integranta a vietii de zi cu zi. Pot fi verzi, rosii, galbeni sau albastri. Daca nu ii bagi in seama incep sa doarma, activitatea lor preferata. Te poti juca cu ei, dar nu prea mult, altfel explodeaza. Ah, si urasc sa-i lasi balta dintr-o data. They even give you the puppy eyes!

Cam atat despre fiintele fantastice din vietile noastre.. Ma intorc la fericirea mea fara motiv, si il rog pe Alex sa imi spuna ce am omis in descrierea Porcului. Si pe voi sa ii vizitati pe cei doi la ei acasa.

Toate lucrurile minunate se intampla cu un pic de imaginatie si de vointa. Si mai spuneti ca nu putem trai, din cand in cand, vremuri faine!

Pentru ea

Ea era nelinistita, nu-si gasea locul nicaieri.
Nu statea mai mult de cateva secunde printre lucruri obisnuite, le schimba mereu. Secundele din timpul ei sunt ceva greu de definit, bineinteles; exista intr-un alt spatiu, necunoscut noua.
Nu uita sa priveasca inapoi, de fiecare data cand pleca, desi nu mai era nimic de facut. Isi continua drumul, pur si simplu.
Ea simtea totul prin fiecare por, niciodata nu putea sa exprime exact, starile o invaluiau si o tineau strans. Prea strans.
Daca nelinistea s-ar opri, ea nu ar mai exista. Daca ar fi fericita, ar fi altcineva. Nu ai mai recunoste-o.
Ea nu are nevoie de nimic. Isi este de ajuns; nu stie asta. O sa afle candva multe, o sa realizeze totul; cand, nu conteaza.
Ea si-a vazut viata intr-o piramida si-o sa-i urmeze curgerea, o scanteie peste mormantul faraonilor.

Nightmares – feeling them

Cad.
Din imensitatea cerului in infinitul abisal.
Nimic nu imi poate opri caderea sau alina senzatiile incercate. Drumul este presarat cu imagini de mult trecute, alterate de trecerea timpului. Stralucirea le este inlocuita cu nuante pale de gri si negru; totul este desenat in creion, de o mana de artist incepator.
Deodata se aude un tipat ce invadeaza locurile acoperite de tacere. Ultimul licar de constiinta este urmat de o durere ascutita. Imi revine curajul de a deschide ochii. In jur este o lumina galbuie, cuprinsa de ceata. Locul caderii este noroiul proaspat, in care ma afund incetul cu incetul. Privesc in jur cautand un ajutor, o ultima mana intinsa inainte de inecare.
Noroiul dispare.. Numai pustiu, umbre, niciun sunet. Ca in prima ora a lumii, cand totul este straniu de curat, neatins de nimeni, unde tacerea este deasupra tuturor.
Singura, fara nimeni si nimic in jur, in bezna totala.
Deodata, se aude ceva ca un murmur incet, slab…creste in intensitate, si creste, si creste. De peste tot se aud zgomote ca de eruptii. Ma uit in jurul meu, in obscuritate vad cum se iveste primul nimic, iesind timid la suprafata. Aud cum seva pamantului rodeste, trimitandu-si toata esenta la suprafata, creand forme si culori, intr-un avalgam hipnotic de nou, de proaspat.
Rasare soarele.
Un alt soare, mai puternic, mai stralucitor. Cu o forta izbitoare, dar nevatamatoare.
Atunci observ ca nu sunt singura. Alaturi de mine, la cativa pasi, mai este cineva. Nu-i vad fata, dar pot simti ce simti, vad ce vede. Se apropie de mine si, luandu-mi mana, ne intoarcem sa privim miracolul noii lumi. Lumea noastra, realizata din visurile si iluziile fiecaruia.
Intr-o clipa, o intreaga lume iese la suprafata, uimindu-ne prin indiferenta si brutalitatea ei. Suntem iarasi singuri, despartiti insa de acel crater, fara nicio punte, legati doar prin universul creat fara stiinta.
Aud cum ma striga, sunetul vocii capata rezonante necunoscute, simt pamantul vibrand sub picioarele mele. Totul se invaluie intr-o ceata deasa. Revin amintiri pierdute, uitate in negura timpului.

Afara a iesit soarele. Orbitor acum.
Este prea greu sa privesc inspre el, prea greu sa ma abtin. O singura raza patrunde in prapastie, praful reflectat formand o punte ingusta. Fara sa ma gandesc fac un pas. Inca unul, inca unul. Dar intr-o fractiune de secunda cerul se umple de nori, lumina dispare, iluziile sunt spulberate in furtuna care incepe.
Ma prind de marginea alunecoasa, pietrele se transforma in serpi ce susura cu glasuri cunoscute, auzite in caderea iminenta. Strigate mute in cosmarul vietii.
Isi infig coltii, eliberand veninul.
Ma desprind, cazand in neant.
Aceleasi imagini obsedante se deruleaza. Filmul se repeta la nesfarsit.