where words fail

Simt cum ma cuprinde teama. Ma inveleste ca o ceata galbena, ma acopera.Cuvintele nu mai ies asa cum as vrea, mi-e frica si nu stiu de ce. Simt ca mai am multe de pierdut, inca. Si ca, totusi, am ramas aproape fara toate lucrurile dragi. E ciudat cum atarn, ca o frunza vestejita, de orice urma de afectiune. Nu mi-am dat seama, pana acum, cat e de trist.

Sa privesti neputincios cum particulele se strang in jurul tau, din ce in ce mai dense, si sa nu poti face nimic. Cateva secunde dureaza sufocarea, dar este de ajuns pentru a pastra frica latenta. In momentul acela ai avea nevoie de o singura persoana, ai vrea sa o strigi sa vina, sa te ajute. Dar clipele trec, iti revii si conversatia ramane doar in imaginatie. De fapt, este un monolog. Oare e mai simplu daca ai scrie ganduri pe foi? Macar asa ar avea putina materialitate.

Daca ti-as spune tot ce gandesc, m-ai asculta? Te-ai mai intoarce sa ma asculti alta data?

.

Running over the same old ground, what have we found?

bineinteles ca nu.
bineinteles ca nu te-ai gandit la consecinte.
in fond, de ce ai face-o? doar trebuie sa traiesti liber, sa faci ce vrei, sa simti fiecare clipa.
rahat. numai necazuri ti-a adus stilul asta de viata. inconjurat de constrangeri, din cand in cand ai dat frau unui impuls de moment, instinctul si toata fiinta iti spuneau sa o faci.
sa spui un lucru, sa daruiesti ceva, inca un pic din suflet, inca un pic, mai ai multe resurse. si, in plus, totul va iesi bine acum.
iti amintesti greselile din trecut doar recunoscandu-le, dupa ce le repeti. trebuie sa iti notezi totul pentru data viitoare.
cumva insa, data viitoare stergi notitele si de pe hartie si din minte.
iar dupa ceva timp iti dai seama ca iar e ceva gresit. nu trebuia sa te lasi condus decat de minte. nu trebuia sa iti mai imparti sufletul inca o data, o sa ramana doar o relicva.
momente ca astea sunt recunoscute dupa insomnii. niciodata nu esti mai lucid, niciodata nu iei decizii mai bune ca acum.
tot acum uiti aproape instantaneu ce ai hotarat, dupa numai cateva minute de somn.
te zbati sa ajungi la o concluzie, iti dai seama de urmatorul pas. nu mai tarziu de o secunda intorci totul cu 180 de grade si realizezi eroarea. si tot asa, 180+180=360, te intorci de unde ai plecat si nu mai intelegi nimic.
si nu te mai suporti, nu mai poti trai cu tine insuti, vrei sa scapi si nu stii cum. nici nu vei afla vreodata, nu exista nicio cale tangibila.

pierzi prieten dupa prieten, iubit dupa iubit, vis dupa vis.

singurul lucru pe care l-ai invatat este ca nu are sens sa ramai agatat de ceva din momentul in care simti ca il vei pierde. de fapt, si lucrul acesta il inveti in continuu. pas cu pas. repetitia duce la repetie, esti si vei fi mereu in acelasi cerc vicios.

pana vei deveni singur si te vei pierde pe sine.

The same old fears.

Summer’s gone

A few hours from now he’ll be just a nice memory. It’s time for the autumn to give me the blues.